Cipru: Close distance

Week-end-ul care tocmai a trecut a fost unul încărcat de experiențe și trăiri noi, dar deja aceste sentimente nu mă mai surprind, căci întreaga mea ‘’aventură’’ aici a fost așa… NOUĂ, chiar surprinzătoare aș putea spune.

Deși credeam ca va fi un weekend plictisitor deoarece nu aveam parte de plajă, totul s-a dovedit a fi orice, doar plictisitor nu. Sâmbătă, sub pretextul unei vizite la magazin am profitat de ocazie să vizităm acea parte a orașului, căci magazinul era la aproximativ 20 de minute distanță. Cu ocazia aceastei plimbări am descoperit un oraș încărcat de istorie, tristă din păcate, dar frumoasă și extreme de interesantă. Totodată sâmbătă s-au împlinit 49 de ani de la revoluția care a avut loc exact în acea mică Piață pe care pașii mei o atingeu, parcă stângaci ca nu cumva ceva din acea încărcătură istorică să se deterioreze.

Acei câțiva oameni așezați la tavernele din zonă, veseli, vorbăreți și gălăgioși au fost singurul lucru care m-a putut face să revin cu picioarele pe pământ. Asta și mirosul îmbietor din

taverne, dar asta e o cu totul altă poveste.

De acolo am pornit la pas spre un loc minunat, de unde puteai privi panorama orașului în toată splendoarea ei, un fel de Belvedere din Clujul meu drag, dar cu o mult mai mare întindere, iar priveliștea era, crede-ți-mă, MINUNATĂ. Luminile orașului păreau mici licurici împrăștiați peste tot în zare, dar atracția principală inevitabilă a fost steagul Turciei, care ‘’veghea’’ asupra ciprioților. Când l-am văzut prima oară mintea mea l-a perceput ca și cum ar sta acolo să apere ceva ce îi aparține... în cazul de față Cipru. 

Am stat așa și am admirat peisajul din fața ochilor mei o bună bucată de timp, povestind vrute și nevrute, iar pe urmă ne-am întora la cămin, unde o nouă sesiune de povești a început, unde bariera lingvistică nu a fost un impediment, unde nu a mai contat că suntem români, greci sau turci, în momentul acela eram doar OAMENI. Oameni care își împărtășeau unul altuia experiențe de viață, trăiri, problemele cu care se confruntă fiecare națiune în parte, iar la o oră târzie din noapte, când somnul a pus stăpânire într-un sfărșit pe noi, ne-am retres fiecare în camerele nastre ca să fim fresh și încărcați cu enrgie pentru ziua care urma.

S-a dovedit că aveam nevoie de energie din plin, căci duminică am stabilit o sesiune de shopping, care ulterior s-a transformat într-o vizită culturală extrem de marcantă. După cum vă spuneam, Cipru este împărțită în două, e ca și cum ar fi două țări diferite sub egida aceluiași steag, partea sudică – grecească, iar partea nordică - turcească. Ei bine, duminică am ajuns să vizităm în profunzime ACEA parte din Nicosia, cea turcească. O hotărâre pe care am luat-o pe moment, dar care m-a făcut să realizez cât de norocoasă sunt pentru ceea ce am și pentru locul unde trăiesc, deoarece chiar după primii pași pe care i-am făcut dincolo de graniță am avut parte de un șoc cultural puternic.

Partea turcească a ciprului e efectiv țara nimănui...nerecunoscută nici de greci, nici de turci, oamenii sunt blocați în acea lume atât de slab dezvoltată, care nu evoluează, care nu prosperă. Dacă Lidra (strada centrală) are o veselie și o frumusețe aparte, care încântă orice privire, în partea sudică, în momentul în care treci granița, pe aceeași stradă găsești doar o sumedenie de magazine goale, închise, lăsate în paragină, e singurul lucru care apare la tot pasul în fața ta.

Deși din punct de vedere arhitectural clădirile sunt frumoase și ar putea constitui o adevărată încântare, neglijența acestora, vopseaua atât de veche, lipsa banilor care împiedică restaurarea lor, le face atât de triste și te duce cu gândul la o poveste din anii ’60, doar că acea poveste e realitatea lor zilnică în plin secol XXI. Aici pe străzi vezi doar bărbați care se uită suspicios la tine, cu ochii încărcați de tristețe și…steaguri. Steagul turciei, care este omniprezent parcă pentru a evidenția faptul că ei nu sunt și nici nu vor ca fie recunoscuți ca fiind ciprioți greci. E trist să vezi același popor, aceeași națiune, care împarte aceeași istorie că e despărțită de o linie invizibilă, dar indestructibilă totdată.

O tristețe cumplită m-a cuprins când am realizat greutatea cu care se confruntă acești oameni zi de zi, fără să fie capabili să prospere și ceea ce e și mai rău văzând bunăstarea în care trăiesc ceilalți la doar câțiva pași distanță. O realitate crudă, care cu timpul poate se va schimba, poate generația de azi e aceea care va realiza că divergențele între ei sunt inutile, că sunt același popor și ar trebui să se comporte ca atare.

Anyway, de acolo am pornit spre un restaurant cu specific cipriot, exact ceea ce mi-am dorit și pot spune cu mâna pe inimă ca nu am fost dezamăgită, dar despre această încântare a papilelor mele gustative și despre tradițiile locului vă voi povestii în următorul ‘’blog post’’, pentru că acea delectare de care am avut parte nu poate fi rezumată în 3 rânduri. Așa că mă opresc aici cu povestea, dar revin cu noi detalii extrem de curând.

Until then keep it classy and be proud of who you are! 

XOXO, Deea 

Cipru: A walk to remember

Nicosia mă surprinde în fiecare zi. Fiecare zi e diferită de cea precedentă, de fiecare dată am parte de noi trăiri, de noi experiențe, care nu încetează să mă uimească într-un mod din ce în ce mai plăcut.

Nimic nu e la fel aici. Pe de o parte ai parte de liniștea și pacea campusului (spre deosebire de gălăgia și agitația cu care eram eu obișnuită), iar pe de altă parte, culoarea, zgomotul și explozia de nou care ți-o oferă zona centrală a orașului.

Zilele trecute am vizitat o mică părticică din ceea ce înseamnă ‘’viața cipriotă’’. Am ezitat să fac asta până acum deoarece nu știam exact unde trebuie să ajung și cum ar trebui să procedez. Din fericire însă am avut parte de ajutor, iar incursiunea mea în cultura cipriotă a început, cum altfel dacă nu cu o călătorie cu autobuzul. J

În drumul meu spre “Old Town of Nicosia” am admirat peisajele autohtone, am făcut cunoștință cu modul de viață al ciprioților, casele lor, care seamănă mai degrabă cu vile sau case de vacanță, nicidecum cu cele pe care, eu una, eram obișnuită să le văd în România. Mici, cochete, decorate cu mult bun gust, dar în special pline de verdeață și de culoare datorită numeroaselor flori, aceste cutii decorative nu fac altceva decât să te ducă cu gândul la mare, la soare și la multă voie bună.

Ajunși la destinație surprinderea mea a luat o cu totul altă direcție, căci zona centrală părăsea acea liniște și pace pe care eu o cunoșteam în favoarea zgomotului și a agitației specifice în principal zonelor turistice. Aici clădirile vechi cu vopseaua scorojită prin care puteai să vezi bucățile de cărămidă, se îmbinau atât de plăcut și de frumos cu noul oferit de decorul fiecărei cafenele, al fiecărui restaurant.

Sentimentul de viață trăită din plin te pătrunde mai ales datorită mulțimii de oameni pe care o vezi de o parte și de alta, tineri, bătrâni, familii, cupluri sau pur și simplu  grupuri de prieteni care ocupă ’’terasele”(dacă le pot numi așa) fiecărui local. Spun asta pentru că de fapt acele terase nu sunt altceva decât scaune sau canapele multicolore, vechi sau într-un design modern așezate pur și simplu pe stradă.

După primul pas pe care îl faci în această nouă lume o multitudine de mirosuri îți inundă porii. Mâncăruri delicioase, cafele savuroase, înghețate, răcoritoare sau poate parfumul lumânărelelor așezate pe fiecare masă, îmbinate, te poartă într-o altă dimensiune, te fac să te simți dintr-o dată parcă mai fericit, mai plin de viață, de speranță și e inevitabil să nu zâmbești și să nu te gândești că viața e frumoasă.

Poate sună ca un clișeu, dar pentru mine acele restaurante în aer liber au fost o adevărată încântare. Cât despre restul, o multitudine de magazine pentru toate buzunarele, pentru toate gusturile, care nu au reușit să mă facă să îmi doresc o sesune de shopping cât mai urgentă.

Totuși, ceea ce mi s-a părut cel mai interesant a fost inventivitatea localnicilor. Deoarece aici temperaturile rar sunt sub 35º, oamenilor le-ar fi absolut imposibil să stea să savureze o cafea afară pe o asemenea căldură. Așa că au venit cu ideea de a agăța între case bucăți de pânză triunghiulare care pe lângă faptul că te protejează de soare, oferă și locului un decor inedit.

La întoarcere am avut parte de o nouă surpriză, un concert ținut de doi tineri artiști locali, un fel de cântăreți stradali, care cântau pentru pura lor plăcere și pentru a-i încânta pe cei din jur, fără să accepte bani de la aceștia și pentru o clipă am simțit acel moment ca un fel de mulțumire din partea orașului pentru că sunt aici, pentru că am luat deciziile pe care le-am luat, dar totodată l-am simțit ca pe o asigurare că acele decizii au fost bune, corecte.

Așa că, după ce am cunoscut cum se cuvine locul acesta minunat, am de gând ca în zilele care urmează să îl revăd pentru o sesiune de shopping și pentru a  mă înfrupta din delicatesele bucătăriei tradiționale, despre care promit că vă voi povesti și vouă cât mai curând posibil.

Until then keep it classy and be proud of who you are! 

XOXO, Deea 

Cipru: Different but the same

A trecut deja o săptămână, dar nu prea realizez încă ceea ce mi se întâmplă. E ciudat faptul că mă aflu într-un alt colț al lumii, dar parcă totul  e neschimbat, familiar. Treceam azi pe lângă o peluză cu iarba proaspăt tăiată, iar acel miros îmbietor, pentru care tot timpul am avut o slăbiciune aparte, mi-a invadat toți porii și m-a făcut să mă gândesc dacă chiar suntem atât de diferiți unii față de alții, dacă faptul că avem obiceiuri, o istorie și o cultură diferită, sau vorbim o altă limbă ne face să fim DIFERIȚI unii față de alții, când respiram același aer, stăm sub același soare, simțim la fel și poate avem aceleași gusturi în atât de multe privințe.

În aceste zile am avut de-a face cu tot felul de situații cu care nu m-am mai confruntat anterior. Spre exemplu, în căutarea mea disperată a unui magazin m-am “pierdut” și am realizat că am ajuns aproape lângă autostradă, moment în care am spus STOP, trebuie să mă întorc, căci sigur nu sunt pe drumul cel bun. Și eu care credeam că am o bună orientare în spațiu...Nee!

Totuși, cel mai greu am crezut că îmi va fi în week-end, pentru că până atunci săptămâna a decurs destul de bine și liniștită: dimineața muncă, reveneam acasă după-masa, iar timpul care rămânea, destul de scurt de altfel, trecea surprinzător de repede printre discuții cu ai mei și cu prietenii, mâncare și puțină socializare cu vecinii. Week-end-ul însă era o cu totul altă poveste. Mă gândeam…”ce voi face atât de mult timp singură?” Îmi și imaginam deja că voi intra în depresie și voi începe să plâng inevitabil.

Dimineața de sâmbătă mi-a adus însă o surpriză extrem de plăcută, când unul dintre noii mei vecini mi-a bătut la ușă să mă întrebe dacă nu vreau să merg împreună cu câțiva prieteni de-ai lui la mare. Nici că aveam nevoie de mai mult. În maxim 30 de minute am fost gata și am pornit spre mare, care e la o oră distanță de Nicosia.

Pe drum ne-am decis asupra orașului Limassos, un oraș foarte frumos, colorat, viu, care, am aflat ulterior, este supranumit ‘’Mica Moscova’’ datorită numărului mare de ruși care locuiesc acolo (eu totuși nu am întâlnit niciunul). Plaja era plină de oameni, dar spre fericirea noastră am reușit să găsim două fotolii de plajă libere, ne-am aruncat în grabă lucrurile și am fugit în apă.

Transparența ei a fost ceea ce m-a uimit cel mai tare. Indiferent de cât de adâncă ar fi fost și cât de mult te-ai fi avântat în larg puteai să vezi fundul mării cu ușurință. Valurile au fost și ele prezente într-un număr destul de mare, dar nu că ne-ar fi păsat! Compensa căldura de afară și bineînțeles căldura apei care atingea cel puțin 30º.

Am profitat din plin de mare, de soare și de barul drăguț de pe plajă, foarte cochet, relaxant și care serveau un Espresso Freddo delicios. Ziua s-a încheiat într-un pub, într-o atmosferă relaxantă de muzică grecească live, care a fost o adevărată delectare pentru auzul meu, independent de faptul că nu înțelegeam versurile. Acum înțeleg de ce se spune că muzica este limbajul comun care unește oamenii.

Așa că pot să declar fără nici cea mai mică remușcare că am avut un week-end reușit din toate punctele de vedere, în care am sorbit din paharul culturii locale din plin și în care am reușit să cunosc mult mai bine oameni diferiți, dar atât de asemănători și speciali.

După ce am stat și m-am gândit puțin am decis ca în perioada pe care o voi petrece aici să scriu săptămânal cele mai importante lucruri pe care le experimentez și poate așa veți putea ajunge să cunoașteți și voi puțin din cultura și frumusețile locului văzută prin ochii mei.

Until then keep it classy and be proud of who you are!

XOXO, Deea

Cipru: Beautiful life

Un nou loc, o nouă provocare, un nou început. Cu inima îndoită, așa a început călătoria mea în Cipru, o călătorie ce are să țină 3 luni, în care sper să învăț, nu doar despre ceea ce ține de planul profesional, ci și să învăț să mă cunosc pe mine, să ma descopăr sau redescopăr. Spun asta pentru că mi-a fost greu să mă despart de familie, de prieteni, de viața pe care o aveam acasă, toate pentru a-mi lua destinul în propriile mâini, pentru a pleca în lumea largă singură, fără să cunosc pe nimeni, într-o țară a cărei limbă nu o cunosc și de la care nu știam la ce sa ma aștept.

Despărțirea a fost grea și nu doar o dată era să mă înăbușească plânsul, dar am înghițit în sec, am respirat adânc și am fost puternică. Știam că nu  fac bine nimănui, cu atât mai puțin alor mei, dacă ating acea coardă subțire care era pe punctul de a se rupe și în interiorul lor. Tocmai pentru ei, care de nenumărate ori s-au sacrificat pentru mine și care mereu au fost acolo să mă ajute și să mă susțină, pentru ei trebuie să reușesc, să fiu puternică, independentă...o femeie de succes, așa cum mereu mi-am dorit.

Acum să vă povestesc cum au decurs lucrurile până acum. După o lungă călătorie, unde doar vaporul mai lipsea din ecuație pentru ca pachetul să fie complet, căci în două zile am mers cu mașina, cu trenul ( 14 ore și foarte obositoare) și nu în ultimul rând cu avionul, într-o zi îngrozitor de ploioasă în care balerinii mei negri nu făceau față situației și în care cu siguranță coafura nu a rezistat, am ajuns în cele din urmă în această țară incredibil de primitoare și de călduroasă, care parcă m-ar fi așteptat cu brațele deschise.

Avionul a aterizat în Larnaca, iar aerul cald al Mediteranei mi-a mângâiat inima chiar după primul pas pe care l-am făcut pe tărâm cipriot. De aici am pornit spre Nicosia, bineînțeles nu înainte de a aștepta autobuzul o oră întreagă, mult prea lungă pentru oboseala pe care o aveam acumulată...parcă timpul s-a gândit să stea în loc chiar atunci când trebuia să se grăbească cel mai tare.

Când într-un sfârșit am ajuns în Nicosia, un taxi m-a dus la ceea ce credeam eu că erau căminele Universității. Nici că puteam să mă înșel mai mult de atât! Din fericire, am întâlnit persoane amabile, săritoare și dispuse să te ajute dezinteresat, iar după o mică deviere de la traseu, dureri incredibile de mâini și spate de la mersul în continuu cu bagajele în spate și o inevitabilă repriză de plâns, datorată în mare parte oboselii, am reușit în cele din urmă să ajung la destinație, iar dușul fierbinte și somnul după care am tânjit atât de mult au fost cea mai dulce răsplată posibilă.

Acum, când sub soarele cipriot savurez un delicios latte și absorb cât mai mult peisaj posibil, pot spune că viața e frumoasă, iar viitorul sună promițător. 

P.S. Pozele se lasă așteptate, dar vor apărea într-o postare viitoare...

Until then keep it classy and be proud of who you are!
XOXO, Deea

Gând

Există anumite persoane în viața fiecăruia care ne marchează, ne învață să zâmbim, să iubim, să creștem și sunt prezente inevitabil în viața noastră pentru a ne ajuta să devenim ceea ce suntem azi. Persoane care își pun amprenta asupra personalității noastre și care sunt mereu prezente într-un colțișor din inima noastră și pe care le iubim...fără să știm de ce, fără ca ele să depună vreun efort pentru asta, pur și simplu le iubim.

Mirosul dulce al copilăriei îmi învăluie amintirile în această tristă seară de mai când gândul îmi zboară deznădăjduit la zilele când eram doar o fetiță mică și inocentă, care nu știa ce înseamnă răutatea, suferința sau durerea. Știa doar că zilele sunt frumoase în acea "bulă" colorată  plină de fericire numită simplu copilărie.

Acele zile atât de parfumate cu o fraganță atât de suavă, dulce și îmbietoare se datorează minunatei mele familii, dar în principal...azi....bunicului meu. Acea persoană care cu mâna lui atât de puternică văzută prin ochi gingași de copil, mereu proteja trupul neajutorat și firav al nepoatei sale pe care, chiar dacă nu mi-a spus-o niciodată, o iubea. 

O iubea cu acea dragoste atât de puternică și protectivă pe care doar un bunic poate să o simtă, cu acea tandrețe și blândețe pentru care nu ai nevoie să se rostească niciun cuvânt, pentru că tu simți că există, e acolo, pe care aproape poți să o atingi.

Odată cu trecerea anilor însă, eu am crescut, el a îmbătrânit, iar magia aceea a copilăriei s-a evaporat. Nimeni nu îmi mai spunea povești înainte de culcare, nimeni nu mai depăna amintiri din tinerețe cu atâta melancolie și cu acel surâs amar în colțul gurii, nimeni nu mai mă dojenea cu atâta blândețe, nimeni nu mă mai ducea de mână la grădiniță și mă săruta pe frunte înainte să intru pe porțile acelei clădiri, nimeni nu mă mai făcea să zâmbesc cum o făcea el.

Bătrânețea nu l-a ocolit, iar acele amintiri rămân doar atât....AMINTIRI... pe care timpul probabil le va șterge și din memoria mea, pe care anii le va duce ca pe acel puf de păpădie care se risipesc în bătaia vântului. Poate că amintirile vor dispărea, bătrânețea va atinge și trupul meu, dar inima, inima nu îmi va fi atinsă, ea va rămâne mereu acolo, va bate mereu special pentru EL.

Nu știu dacă așternând aceste cuvinte aici pot să exprim sentimentele atât de puternice pe care le-am simțit și le voi simți în continuare, acelea de iubire, recunoștință și respect pentru această persoană atât de dragă mie, chiar dacă nu am spus-o, chiar dacă am greșit adesea și chiar dacă de multe ori nu am înțeles-o sau am judecat-o greșit,  dar și acest sentiment de regret pentru că știu că de azi el nu mai e și nu îi voi mai putea spune niciodată cât de important a fost și este pentru mine.

Așa că MULȚUMESC! Îți mulțumesc, poate prea târziu, poate impropriu, dar a fost singura modalitate pe care am găsit-o să pot spune că ai fost atât de important în viața mea și mereu îmi voi aduce aminte de tine cu zâmbetul pe buze ca acea ființă minunată care și-a pus amprenta adânc în viața mea. De aceea, nu îți spun la revedere, pentru că știu că mereu ne vei veghea și ne vei păzi de sus, dintre îngeri, acolo unde îți e acum locul.

TE IUBESC BUNICUL MEU DRAG! MULȚUMESC!

Never back down!

Schimbare... Un simplu cuvânt, 3 silabe, 9 litere, aparent atât de simple și de lipsite de sens luate separat, dar totuși atât de importante împreună. Să schimbi ceva în viața ta, să schimbi ceva la propria ta persoană, să îți schimbi modul de gândire și modul în care privești lucrurile, modul în care trăiești, simți .. să schimbi totul.

Nu v-ați gândit niciodată să va schimbați măcar mașina, look-ul, sau domiciliul, poate chiar prietenii și interesele? Oricât ați încerca să vă convingeți singuri sunt sigură că acest lucru e imposibil, deoarece toate acestea fac parte din lucrurile cotidiene, lucruri absolut normale în viață care ne ajută să creștem și să ne maturizăm, iar pe parcursul acestui proces de maturizare nevoile noastre se modifica dacă nu de la o zi la alta cel puțin de la un an la altul. Un singur lucru însă va rămâne cu siguranță neschimbat, imposibil de furat sau de atins, și anume esența. Esența noastră, acea părticică minusculă din suflet care indiferent prin câte încercări te poartă viața, mereu va rămâne aceeași, mereu o vei găsi acolo în adâncul ființei tale, în acel colțișor bine ascuns de restul lumii și pe care nu vrei să o lași la suprafață din dorința de a părea puternică, de a nu fi vulnerabilă în fața celorlalți pentru a nu le permite să te rănească și probabil din dorința de a-ți păstra acea puritate pe care sufletul tău încă o deține. 

Schimbarea poate să te facă să treci prin stări nebănuite, prin care nu credeai că poți trece vreodată, poate să îți trezească atât de multe sentimente, uneori chiar contradictorii, dar te poate de asemenea purta într-o minunată aventură în urma căreia nu numai că descoperi oameni și locuri noi, dar te descoperi în principal pe tine.

Atâta timp cât acea schimbare o faci pentru tine, ca tu să te simți fericit și împlinit cu propriul tăi sine, aceasta e importantă și merită întregul tău efort. Nu cei din jurul tău trebuie să îți dicteze modul în care acționezi, simți sau trăiești și nu pentru ei trebuie să te schimbi. Trebuie să o faci din inimă, din dorință, uneori chiar din necesitate. Pentru că tu, nimeni altcineva decât tu, simți nevoia de ceva nou, simți nevoia să te reinventezi.

Bineînțeles că în acest proces complex poți să te confrunți de nenumărate ori cu frica...frica de necunoscut, de eșec, de ceea ce poți întâlni în drumul tău, un sentiment de multe ori terifiant, dar care nu trebuie să te oprească din această călătorie pe care ai început-o, pentru că atunci când vei ajunge la destinație vei avea parte de acea împlinire pe care o cauți, indiferent de greutățile și obstacolele pe care le vei întâlni pe parcurs. Fii sigur că acestea nu vor fi puține, dar mai presus de orice obstacol, important e ca niciodată să nu dai înapoi! Lasă lucrurile să-și urmeze cursul normal pentru că în mod sigur vei ajunge la rezultatul mult dorit.

Indiferent dacă deciziile pe care le iei sunt bune sau nu, indiferent dacă momentul e unul propice sau nu, fii sigur de un singur lucru: destinul te poartă pe acea cărare pe care trebuie să mergi, îți arată ceea ce trebuie să vezi și te învață ceea ce trebuie să știi, pentru că tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă cu un motiv!

Oricât de singur te-ai simți și oricât de multe regrete ai avea, mereu te vei avea pe tine însuți, trebuie doar ca tu să te iubești necondiționat, iar ceilalți te vor iubii și ei pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce vor ei ca tu sa fii!
Așa că eu am hotărât... vreau să fac o schimbare! Am hotărât să îmi urmez visele indiferent de consecințele pe care acestea le implică, am hotărât să nu fiu unul în plus într-o mulțime ci EU, o persoană care are multe de oferit celor din jur, o persoană cu nenumărate defecte, o persoana neînsemnată probabil pentru unii, dar poate totul pentru mulți alții, dar o persoană cu multe speranțe și vise pe care îmi doresc să le realizez și pe care sunt convinsă că voi reuși să le duc la bun sfârșit pentru că îmi doresc și lupt pentru asta.
Deci, nu ezita! Dacă simți nevoia să fii TU mai mult ca niciodată, îndrăznește să șlefuiești acel diamant pe care îl ai în interior și deschide acea portiță spre orizontul nemărginit care te așteaptă!

Until then keep it classy and be proud of who you are!
XOXO, Deea 

No phone in the 21st century

Săptămâna a trecut parcă pe nerăsuflate și o mulțime de evenimente s-au desfășurat parcă cu viteza luminii, ca tot ce se întâmplă în ultimul timp. Totul se face în grabă, informațiile se primesc și se transmit parcă în milisecunde, totul se desfășoară într-o grabă continuă, iar noi nu mai avem timp să ne bucurăm de momentele cu adevărat importante din viață cum o făceam în copilăria noastră, când stăteam până târziu afară și ne jucăm, când orice jucărie ne aducea zâmbetul pe buze, când calculatorul era o enigmă, de care nu auzisem, dar nici nu ne interesa. Toate aceste schimbări care s-au produs în ultimul secol sunt normale, doar trăim în secolul 21, “ERA’’ tehnologiei, a invențiilor și a dezvoltării.

În această perioadă, este absolut normal să îți dorești cât mai multe gadget-uri, cu cât mai performante cu atât mai bine, gadget-uri care să te mențină conectat la ultimele informații  Telefonul mobil, sincer nici nu mai cred că pot să îl introduc în categoria gadget, ci mai degrabă în categoria LUCRURI INDISPENSABILE.

Până și o bătrânică dintr-un sat îndepărtat, uitat de lume are un telefon, nu foarte performant probabil, dar hey!, trebuie să vorbească și ea cu nepoții și copiii plecați la muncă în străinătate sau cu vecina din spatele casei! Îți e imposibil să mai menții relații sociale sau comunicarea cu prieteni, rude, cunoștințe dacă nu ai un telefon mobil, indiferent de model, culoare, sau dimensiuni important e ca acesta să existe.

Despre noi, “generația gadget”, ce să mai zic?! Ceea ce contează cel mai mult când ne achiziționăm un telefon e să nu fie din categoria ‘’cărămidă’’, pentru că nu e cool; preferăm în special IPhone sau Galaxy S, pentru că arată cel mai bine și au cel mai bun sistem de operare; camera este foarte importantă, cu cât mai mulți megapixeli cu atât mai bine, oricum tot timpul va apărea un nou model care să aibă alte funcții  un model care să ne facă să ne dorim cu totul altceva deoarece ce avem e deja demodat.

Let’s face it! nu cred că există unul între noi (”tinerii din ziua de azi’’) care atunci când merge într-un bar sau într-un loc nou să nu își verifice pagina de Facebook și notificările, eventual să facă și un Check In în cazul în care nu ai mai fost acolo până atunci (și nu numai), pentru ca și prietenii tăi, virtuali sau nu, să fie la curent cu tot ceea ce faci.

Imaginați-vă atunci, în lumea aceasta dominată de tehnologie o săptămână fără telefon. O săptămână în care sa nu poți să îți contactezi prietenii, să nu poți stabili unde, când și cum să vă întâlniți la cafea, să nu poți să stai ore întregi să-i povestești prietenei tale cele mai bune ”bârfa lunii”sau să nu poți să-i suni pe ai tăi să le spui că ești bine. Adică, sincer, tot ceea ce ai nevoie e trecut în telefonul pe care îl ai…programări la salon (în cazul fetelor), liste de cumpărături, clipuri downloadate de pe YouTube, sau bookmarked pages de pariuri sportive (în cazul băieților) și bineînțeles muzica ta preferată fără de care nu te poți deplasa nici până la magazinul din colț. Tot ceea ce te pasionează și îți face plăcere e în telefonul acela.

În cazul în care situația vi se pare inimaginabilă vă spun eu…se poate! Săptămâna care a trecut a fost absolut groaznică, tocmai datorită acestei neputințe de a suna și a fi sunată, de a face poze, de a trimite mesaje, în fine, lucrurile uzuale pe care le faci cu un telefon. Toate aceste lucruri se datorează faptului că al meu iubit gadget era la reparat fiindcă s-a gândit el să îmi facă minunata surpriză de a se strica. Mă simțeam ca în Epoca de Piatra, nici măcar nu știam ce oră e, tot timpul trebuia să întreb pe cineva. Lame I know!

Și pentru ca situația să devină și mai insuportabilă, în urma unei vizite la munte am fost nevoită să ’’cerșesc’’ telefoane în stânga și în dreapta ca să pot suna acasă să spun că sunt bine, că încă nu am fost înghițită de un urs, nici nu m-am rătăcit în pădure, iar zăpada nu a fost atât de mare încât sa vină vreo avalanșă și să rămân îngropată sub grămada aceea imensă de zăpadă.

Din fericire, azi l-am recuperat și mă pot declara o persoana împlinită, din nou, acum când știu că jumătate din viața mea a fost recuperată, când pot să comunic din nou, când lumea mă poate contacta. Așa că, îmi cer scuze dacă nu v-am răspuns multora dintre voi în aceasta perioadă, credeți-mă, nu am făcut-o intenționat, dar ”abonatul Vodafone a fost indisponibil momentan’’. Promit că de azi încerc să nu mai ratez nici un apel, deși am acest prost obicei uneori! :D 

Until then keep it classy and be proud of who you are!

XOXO, Deea