Fata din câmpul de maci

Picioarele ei goale sunt mângâiate suav de firele lungi și verzi ale infinitului. Nimic nu o mai poate atinge.

Pașii și-i îndreaptă spre neant, privind în zare cu o sclipire strălucitoare prelingându-i-se pe porțelanul imperfect și fin. Corpul nu și-l mai simte, ca și când ar fi paralizat în cea mai puternică anestezie. Doar părul îi mai zâmbește sub razele calde ale soarelui.

Își întinde mâna să apuce o bucată de fericire, însă singurul lucru pe care pielea de catifea albă o simte sunt petalele însângerate ale macilor de mai.

Își ridică privirea...

Ochii îi sunt la fel de pustiiți de viață, dar plini de un ocean infinit, care se revarsă într-o cascadă.

Și fata din câmpul de maci continuă să privească spre infinit...

Red Silk

Te scufunzi într-un ocean prea adânc pentru ca șervețelele să îți usuce obrajii, privești în zare, iar lumina nu mai îți încălzește mătasea roșie peticită de atât de multe ori cu mii de cusături minuscule. Simți că fiecare fir se va desprinde bucată cu bucată, iar tu nu vei mai fi capabilă să coși la loc ceea ce timpul a distrus.

Și aștepți...

Aștepți să vină în interiorul croitoriei tale cel mai priceput dintre croitori, acela care să îți cunoască gusturile, materialele și culorile preferate fără să te întrebe. Să vină și să coasă cu magia firului lui aurit bucata de mătase roșie, iar atunci când creația lui va fi completă, acea bucată peticită de mătase roșie să se transforme într-o superbă rochie.

Și tu, da tu, fata fără aer de pe fundul oceanului, a cărei mică bucată de mătase roșie nu mai putea fi salvată decât prin magie, tu să fi cea care îi poartă creația divină, pentru prima dată. Iar EL, croitorul atât de priceput să mânuiască acul și ața care îți străpunge mătasea, EL să fie cel care te privește cu acea sclipire de diamant, cum metamorfoza unei omide în cel mai rar, dar splendid fluture, devine posibilă.