Gând

Există anumite persoane în viața fiecăruia care ne marchează, ne învață să zâmbim, să iubim, să creștem și sunt prezente inevitabil în viața noastră pentru a ne ajuta să devenim ceea ce suntem azi. Persoane care își pun amprenta asupra personalității noastre și care sunt mereu prezente într-un colțișor din inima noastră și pe care le iubim...fără să știm de ce, fără ca ele să depună vreun efort pentru asta, pur și simplu le iubim.

Mirosul dulce al copilăriei îmi învăluie amintirile în această tristă seară de mai când gândul îmi zboară deznădăjduit la zilele când eram doar o fetiță mică și inocentă, care nu știa ce înseamnă răutatea, suferința sau durerea. Știa doar că zilele sunt frumoase în acea "bulă" colorată  plină de fericire numită simplu copilărie.

Acele zile atât de parfumate cu o fraganță atât de suavă, dulce și îmbietoare se datorează minunatei mele familii, dar în principal...azi....bunicului meu. Acea persoană care cu mâna lui atât de puternică văzută prin ochi gingași de copil, mereu proteja trupul neajutorat și firav al nepoatei sale pe care, chiar dacă nu mi-a spus-o niciodată, o iubea. 

O iubea cu acea dragoste atât de puternică și protectivă pe care doar un bunic poate să o simtă, cu acea tandrețe și blândețe pentru care nu ai nevoie să se rostească niciun cuvânt, pentru că tu simți că există, e acolo, pe care aproape poți să o atingi.

Odată cu trecerea anilor însă, eu am crescut, el a îmbătrânit, iar magia aceea a copilăriei s-a evaporat. Nimeni nu îmi mai spunea povești înainte de culcare, nimeni nu mai depăna amintiri din tinerețe cu atâta melancolie și cu acel surâs amar în colțul gurii, nimeni nu mai mă dojenea cu atâta blândețe, nimeni nu mă mai ducea de mână la grădiniță și mă săruta pe frunte înainte să intru pe porțile acelei clădiri, nimeni nu mă mai făcea să zâmbesc cum o făcea el.

Bătrânețea nu l-a ocolit, iar acele amintiri rămân doar atât....AMINTIRI... pe care timpul probabil le va șterge și din memoria mea, pe care anii le va duce ca pe acel puf de păpădie care se risipesc în bătaia vântului. Poate că amintirile vor dispărea, bătrânețea va atinge și trupul meu, dar inima, inima nu îmi va fi atinsă, ea va rămâne mereu acolo, va bate mereu special pentru EL.

Nu știu dacă așternând aceste cuvinte aici pot să exprim sentimentele atât de puternice pe care le-am simțit și le voi simți în continuare, acelea de iubire, recunoștință și respect pentru această persoană atât de dragă mie, chiar dacă nu am spus-o, chiar dacă am greșit adesea și chiar dacă de multe ori nu am înțeles-o sau am judecat-o greșit,  dar și acest sentiment de regret pentru că știu că de azi el nu mai e și nu îi voi mai putea spune niciodată cât de important a fost și este pentru mine.

Așa că MULȚUMESC! Îți mulțumesc, poate prea târziu, poate impropriu, dar a fost singura modalitate pe care am găsit-o să pot spune că ai fost atât de important în viața mea și mereu îmi voi aduce aminte de tine cu zâmbetul pe buze ca acea ființă minunată care și-a pus amprenta adânc în viața mea. De aceea, nu îți spun la revedere, pentru că știu că mereu ne vei veghea și ne vei păzi de sus, dintre îngeri, acolo unde îți e acum locul.

TE IUBESC BUNICUL MEU DRAG! MULȚUMESC!