Cipru: Beautiful life

Un nou loc, o nouă provocare, un nou început. Cu inima îndoită, așa a început călătoria mea în Cipru, o călătorie ce are să țină 3 luni, în care sper să învăț, nu doar despre ceea ce ține de planul profesional, ci și să învăț să mă cunosc pe mine, să ma descopăr sau redescopăr. Spun asta pentru că mi-a fost greu să mă despart de familie, de prieteni, de viața pe care o aveam acasă, toate pentru a-mi lua destinul în propriile mâini, pentru a pleca în lumea largă singură, fără să cunosc pe nimeni, într-o țară a cărei limbă nu o cunosc și de la care nu știam la ce sa ma aștept.

Despărțirea a fost grea și nu doar o dată era să mă înăbușească plânsul, dar am înghițit în sec, am respirat adânc și am fost puternică. Știam că nu  fac bine nimănui, cu atât mai puțin alor mei, dacă ating acea coardă subțire care era pe punctul de a se rupe și în interiorul lor. Tocmai pentru ei, care de nenumărate ori s-au sacrificat pentru mine și care mereu au fost acolo să mă ajute și să mă susțină, pentru ei trebuie să reușesc, să fiu puternică, independentă...o femeie de succes, așa cum mereu mi-am dorit.

Acum să vă povestesc cum au decurs lucrurile până acum. După o lungă călătorie, unde doar vaporul mai lipsea din ecuație pentru ca pachetul să fie complet, căci în două zile am mers cu mașina, cu trenul ( 14 ore și foarte obositoare) și nu în ultimul rând cu avionul, într-o zi îngrozitor de ploioasă în care balerinii mei negri nu făceau față situației și în care cu siguranță coafura nu a rezistat, am ajuns în cele din urmă în această țară incredibil de primitoare și de călduroasă, care parcă m-ar fi așteptat cu brațele deschise.

Avionul a aterizat în Larnaca, iar aerul cald al Mediteranei mi-a mângâiat inima chiar după primul pas pe care l-am făcut pe tărâm cipriot. De aici am pornit spre Nicosia, bineînțeles nu înainte de a aștepta autobuzul o oră întreagă, mult prea lungă pentru oboseala pe care o aveam acumulată...parcă timpul s-a gândit să stea în loc chiar atunci când trebuia să se grăbească cel mai tare.

Când într-un sfârșit am ajuns în Nicosia, un taxi m-a dus la ceea ce credeam eu că erau căminele Universității. Nici că puteam să mă înșel mai mult de atât! Din fericire, am întâlnit persoane amabile, săritoare și dispuse să te ajute dezinteresat, iar după o mică deviere de la traseu, dureri incredibile de mâini și spate de la mersul în continuu cu bagajele în spate și o inevitabilă repriză de plâns, datorată în mare parte oboselii, am reușit în cele din urmă să ajung la destinație, iar dușul fierbinte și somnul după care am tânjit atât de mult au fost cea mai dulce răsplată posibilă.

Acum, când sub soarele cipriot savurez un delicios latte și absorb cât mai mult peisaj posibil, pot spune că viața e frumoasă, iar viitorul sună promițător. 

P.S. Pozele se lasă așteptate, dar vor apărea într-o postare viitoare...

Until then keep it classy and be proud of who you are!
XOXO, Deea