Week-end-ul care tocmai a trecut a fost unul încărcat de
experiențe și trăiri noi, dar deja aceste sentimente nu mă mai surprind, căci
întreaga mea ‘’aventură’’ aici a fost așa… NOUĂ, chiar surprinzătoare aș putea spune.
Deși
credeam ca va fi un weekend plictisitor deoarece nu aveam parte de plajă, totul
s-a dovedit a fi orice, doar plictisitor nu. Sâmbătă, sub pretextul unei vizite
la magazin am profitat de ocazie să vizităm acea parte a orașului, căci
magazinul era la aproximativ 20 de minute distanță. Cu ocazia aceastei plimbări
am descoperit un oraș încărcat de istorie, tristă din păcate, dar frumoasă și
extreme de interesantă. Totodată sâmbătă s-au împlinit 49 de ani de la
revoluția care a avut loc exact în acea mică Piață pe care pașii mei o atingeu,
parcă stângaci ca nu cumva ceva din acea încărcătură istorică să se
deterioreze.
Acei câțiva
oameni așezați la tavernele din zonă, veseli, vorbăreți și gălăgioși au fost
singurul lucru care m-a putut face să revin cu picioarele pe pământ. Asta și mirosul îmbietor din
taverne,
dar asta e o cu totul altă poveste.
De acolo am
pornit la pas spre un loc minunat, de unde puteai privi panorama orașului în
toată splendoarea ei, un fel de Belvedere din Clujul meu drag, dar cu o mult
mai mare întindere, iar priveliștea era, crede-ți-mă, MINUNATĂ. Luminile orașului
păreau mici licurici împrăștiați peste tot în zare, dar atracția principală
inevitabilă a fost steagul Turciei, care ‘’veghea’’ asupra ciprioților. Când
l-am văzut prima oară mintea mea l-a perceput ca și cum ar sta acolo să apere
ceva ce îi aparține... în cazul de față Cipru.
Am stat așa
și am admirat peisajul din fața ochilor mei o bună bucată de timp, povestind
vrute și nevrute, iar pe urmă ne-am întora la cămin, unde o nouă sesiune de
povești a început, unde bariera lingvistică nu a fost un impediment, unde nu a
mai contat că suntem români, greci sau turci, în momentul acela eram doar
OAMENI. Oameni care își împărtășeau unul altuia experiențe de viață, trăiri,
problemele cu care se confruntă fiecare națiune în parte, iar la o oră târzie
din noapte, când somnul a pus stăpânire într-un sfărșit pe noi, ne-am retres
fiecare în camerele nastre ca să fim fresh și încărcați cu enrgie pentru ziua
care urma.
S-a dovedit
că aveam nevoie de energie din plin, căci duminică am stabilit o sesiune de
shopping, care ulterior s-a transformat într-o vizită culturală extrem de
marcantă. După cum vă
spuneam, Cipru este împărțită în două, e ca și cum ar fi două țări diferite sub
egida aceluiași steag, partea sudică – grecească, iar partea nordică -
turcească. Ei bine, duminică am ajuns să vizităm în profunzime ACEA parte
din Nicosia, cea turcească. O hotărâre pe care am luat-o pe moment, dar care
m-a făcut să realizez cât de norocoasă sunt pentru ceea ce am și pentru locul
unde trăiesc, deoarece chiar după primii pași pe care i-am făcut dincolo de
graniță am avut parte de un șoc cultural puternic.
Partea
turcească a ciprului e efectiv țara nimănui...nerecunoscută nici de greci, nici
de turci, oamenii sunt blocați în acea lume atât de slab dezvoltată, care nu
evoluează, care nu prosperă. Dacă Lidra (strada centrală) are o veselie și o
frumusețe aparte, care încântă orice privire, în partea sudică, în momentul în
care treci granița, pe aceeași stradă găsești doar o sumedenie de magazine
goale, închise, lăsate în paragină, e singurul lucru care apare la tot pasul în
fața ta.
Deși din
punct de vedere arhitectural clădirile sunt frumoase și ar putea constitui o
adevărată încântare, neglijența acestora, vopseaua atât de veche, lipsa banilor
care împiedică restaurarea lor, le face atât de triste și te duce cu gândul la
o poveste din anii ’60, doar că acea poveste e realitatea lor zilnică în
plin secol XXI. Aici pe străzi vezi doar bărbați care se uită suspicios la
tine, cu ochii încărcați de tristețe și…steaguri. Steagul turciei, care este
omniprezent parcă pentru a evidenția faptul că ei nu sunt și nici nu vor ca fie
recunoscuți ca fiind ciprioți greci. E trist să vezi același popor, aceeași
națiune, care împarte aceeași istorie că e despărțită de o linie invizibilă,
dar indestructibilă totdată.
O tristețe cumplită m-a cuprins când am realizat greutatea
cu care se confruntă acești oameni zi de zi, fără să fie capabili să prospere
și ceea ce e și mai rău văzând bunăstarea în care trăiesc ceilalți la doar
câțiva pași distanță. O realitate crudă, care cu timpul poate se va schimba,
poate generația de azi e aceea care va realiza că divergențele între ei sunt
inutile, că sunt același popor și ar trebui să se comporte ca atare.
Anyway, de acolo am pornit spre un restaurant cu specific
cipriot, exact ceea ce mi-am dorit și pot spune cu mâna pe inimă ca nu am fost
dezamăgită, dar despre această încântare a papilelor mele gustative și despre
tradițiile locului vă voi povestii în următorul ‘’blog post’’, pentru că acea
delectare de care am avut parte nu poate fi rezumată în 3 rânduri. Așa că mă
opresc aici cu povestea, dar revin cu noi detalii extrem de curând.
Until then keep it
classy and be proud of who you are!
XOXO, Deea
No comments:
Post a Comment