Mama,
Poate nu a fost acesta primul cuvânt pe care
l-am rostit și poate ca nu ai fost tu prima persoană pe care am văzut-o, nu am
de unde să știu, pot doar sa-mi imaginez, dar ceea ce știu sigur e că încă din
momentul în care m-ai ținut pentru prima oară în brațe ai fost mereu acolo
pentru și lângă mine, susținându-mă necondiționat în orice situație, chiar dacă
nu doar o dată ți-am greșit.
Azi, când pentru prima dată nu sunt alături de
tine în această zi atât de specială pentru tine și pentru noi, cei care te
iubim, vreau în primul rând să îți urez ”La mulți ani!’’ Dat fiind faptul ca nu
pot personal, m-am gandit sa fac asta într-un mod mai special, mai puțin banal,
astfel am incercat sa astern aici iubirea, aprecierea si respectul pe care ti-l
port.
Poate ca nu ți-o spun de multe ori, dar ești
cea mai importantă persoană în viața mea, te iubesc nespus de mult și vreau să
îți mulțumesc pentru tot: în primul rând pentru ca mi-ai dat viață, iar fara
tine azi nu as fi nimeni si nicaieri, în al doilea rând pentru că ai fost mereu
suportul de care am avut nevoie, încă de la primii pași și până în prezent, dar
mai presus de toate pentru că ești atât de prezentă în viața mea, mereu
pregătită cu un sfat, cu o vorba buna, sau chiar cu o mustrare, pentru ca nimeni
nu poate să mă înțeleagă mai bine decât tine, chiar și atunci când nu îți spun
nimic tu știi exact ceea ce simt.
Mulțumesc pentru valorile pe care mi le-ai
indus și fără de care azi nu aș fii ceea ce sunt, mulțumesc pentru toate
sacrificiile pe care le-ai făcut astfel încât să am parte de tot ceea ce e mai
bun, mulțumesc pentru că de multe ori te-ai pus pe tine pe locul doi, iar eu și
Dragoș am fost întotdeauna prioritatea. Mulțumesc pentru toate momentele
frumoase de care am avut parte de-a lungul timpului, mulțumesc pentru educația
și suportul pe care mi l-ai oferit mereu si pentru dragostea pe care ne-ai
oferit-o tuturor mereu. În cele din urmă vreau să îți mulțumesc pentru că
dintre toate femeile de pe planetă TU ești mama mea si niciodata nu mi-as dori
sa fie altfel.
Chiar dacă distanța nu îmi permite să o fac
personal acum, deși mi-aș dori, îți trimit cea mai caldă îmbrățișare, cel mai
mare pupic posibil și sper ca această zi să fie încărcată de iubire, fericire
și surprize plăcute din partea tuturor celor de acasă.
Îmi e nespus de dor de tine, te iubesc, te
respect și chiar dacă acum nu suntem aproape una de cealaltă, vreau să știi că
ești mereu prezentă în gândul și în inima mea.
LA MULȚI ANI, MAMA! TE IUBESC!
No comments:
Post a Comment